Invitat la podcastul lui Mihai Morar, Fain și simplu, Mircea Geoană a răspuns la mai multe întrebări legate de actualitate.

Printre altele, adjunctul secretarului general al NATO s-a referit și la o eventuală candidatură la funcția de președinte al României.

“Sunt vaccinat cu politica românească și nu mai sar la fentă. Evident, sunt măgulit de faptul că oamenii par să înceapă să aibă încredere sau să vadă ceea ce am făcut și ceea ce pot să fac”, a spus Geoană, referindu-se la faptul că a fost menționat de români în topul încrederii, alături de Nicolae Ciucă, într-un sondaj Avangarde publicat pe 3 martie.

“Am obligația să-mi fac datoria la NATO neperturbat de orice altceva. Am o obligație față de o organizație mare care mi-a dat o șansă să mă reinventez și cei care m-au ajutat să ajung acolo, mi-au dat o șansă și șansa asta nu am voie să nu o respect cu scrupulozitate, până la sfârșit.

Voi vedea când plec de acolo, final de 2023, primăvara lui 2024, decide secretarul general, cât vrea să stau, atât stau.

A doua chestiune, nu știu, pentru că condițiile pentru o eventuală candidatură trebuie să fie condiții cumulate din multe alte direcții și nu am niciun fel de interes și de apetit în acest moment să mă apuc să-mi creez eu condițiile pentru așa ceva. Dacă vor fi atunci condițiile reunite și suntem cu toții în formă bună, ne gândim, dacă nu sunt reunite, nu se întâmplă absolut nimic și am alte proiecte, care sunt la fel de interesante.”, a explicat Mircea Geoană.

Sursa foto: Mihai Morar/Facebook