Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, susţine că Rusia nu este o ameninţare directă pentru România, în acest moment, dar este o ameninţare pentru securitatea din zonă, precizând că ţara noastră trebuie să fie tot timpul pregătită pentru orice.

“Rusia, în momentul acesta, nu este o ameninţare directă pentru România, dar este o ameninţare pentru securitatea din zonă. Ori noi facem parte dintr-un sistem de apărare, sistemul NATO, deci noi reacţionăm armonic cu toate celelalte ţări. Am avut un B9, un summit la Bucureşti, cu ţările de pe flancul estic, cu reprezentanţii B9, s-a întâlnit şi preşedintele Statelor Unite, preşedintele Iohannis este foarte activ în străinătate, în discuţii şi promovarea intereselor ţărilor de pe flancul estic”, a precizat ministrul apararii la Digi24.

Sursa foto: Guvernul Romaniei