Mesajul preşedintelui Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor “Mihai Viteazul”, generalul Gabriel OPREA, de Ziua Drapelului Naţional al României, relatează AGERPRES.
“26 iunie este o zi de sărbătoare naţională, este ziua dedicată cinstirii Drapelului Naţional, simbolul românismului şi al României.
Tricolorul a insuflat, dintotdeauna, românilor dragoste de ţară, mândrie, dorinţa de unitate şi independenţă. A dat militarilor români puterea de a-şi servi Patria, uneori cu jertfa supremă, pentru libertatea şi unitatea naţională. Eroilor noştri, pe care nu îi vom uita niciodată, le aducem un pios omagiu în această zi deosebită.
Le mulţumim militarilor care îşi desfăşoară, zi de zi, activitatea sub culorile Drapelului Naţional şi reprezintă cu cinste România în misiunile desfăşurate în ţară şi în străinătate. Ei sunt exemplul excepţional de dăruire, profesionalism şi curaj, ei fac Tricolorul cunoscut şi apreciat în întreaga lume.
Să nu-i uităm niciodată pe cei care şi-au dedicat întreaga carieră slujirii Ţării sub Drapelul Tricolor şi care continuă să acţioneze pentru Patrie, Onoare, Demnitate, ca militari în rezervă sau în retragere.
Drapelul Românesc trebuie sărbătorit an de an, iar noi am făcut-o de fiecare dată. În ziua de 26 iunie 2015, la Miercurea Ciuc, în cadrul unei ceremonii la care au participat peste 3000 de persoane şi în prezenţa Gărzii de Onoare a Brigăzii 30 Gardă ‘Mihai Viteazul’, am transmis un mesaj de unitate şi am arborat cel mai mare tricolor. Îndeplineam, atunci, funcţia de premier interimar şi tocmai susţinusem cea mai importantă lege pentru sistemul de securitate naţională, legea 223/2015, care a trecut prin Parlament fără niciun vot împotrivă şi a fost ulterior promulgată de preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.
Tricolorul se află în inimile noastre, iar Sărbătoarea Zilei Drapelului Naţional este şi va fi întotdeauna o zi deosebit de dragă sufletelor noastre. La mulţi ani tuturor românilor, de Ziua Drapelului Naţional!”
Biroul de presă