Premierul britanic Boris Johnson a prezentat marţi priorităţile guvernului său în ce priveşte politica externă şi de apărare post-Brexit, prin care Londra se angajează să crească influenţa Regatului Unit în regiunea Indo-Pacific, în încercarea de a echilibra dominaţia Chinei.

În ce priveşte apărarea, Marea Britanie va investi în următorii patru ani cel puţin 6,6 miliarde de lire în finanţarea cercetării-dezvoltării tehnicilor de ultimă generaţie în domenii ale apărării ca spaţiul cosmic, arme cu energie dirijată (DEW) şi rachete avansate de mare viteză.

Pentru a-şi reafirma angajamentul de lider în NATO, Marea Britanie îşi va majora bugetul apărării cu peste 24 de miliarde de lire în următorii patru ani, rămânând în acelaşi timp statul european cu cel mai ridicat nivel al cheltuielilor militare din NATO, în prezent aflat la 2,2% din PIB.

Executivul britanic intenţionează de asemenea să sporească angajamentul forţelor sale pe plan extern, ca efective, ca frecvenţă şi ca durată.

Guvernul de la Londra are în vedere și un stoc total de maxim 260 de focoase nucleare, iar pentru a se asigura că mijloacele sale de descurajare nucleară nu sunt vulnerabile la acţiuni “preventive” ale potenţialilor adversari va menţine mobilizate patru submarine, astfel încât cel puţin unul dintre ele să patruleze permanent.

Noua strategie este în contrast vădit cu decizia de acum un deceniu, când Marea Britanie decidea să reducă nivelul maxim de focoase nucleare  de la 225 la 180 până la mijlocul anilor 2020.

Marea Britanie este deliberat ambiguă cu privire la câte focoase nucleare posedă, dar nu a fost întotdeauna așa. În 2015, secretarul Apărării de atunci, Michael Fallon, a anunțat că reducerea va reglementa  ca submarinele din clasa Vanguard să poarte 40 de focoase și nu mai mult de opt rachete Trident. Una dintre flotele Marinei Regale de patru submarini Vanguard este întotdeauna pe mare și înarmată.

Sursa; DefenseNews.com