Sistemul medical al Ministerului Apărării Naționale susține campania publică desfășurată pentru donarea de sânge în sprijinul victimelor exploziilor de la Crevedia.
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a aprobat duminică, 27 august, deschiderea Centrului de Transfuzie Sanguină col. prof. dr. „Nicolae Nestorescu” începând cu ora 12.00, iar de luni, 28 august, Centrul va fi deschis începând cu ora 07.00.
Centrul a transmis reprezentanților DSU dozele de sânge și derivatele acestuia aflate în stocuri, ca urmare a colectelor mobile desfășurate în cursul săptămânii trecute, fiind în măsură să asigure, la nevoie, necesarul de sânge pentru victimele rezultate în urma exploziilor de la Crevedia.
Nevoia de sânge și componente sanguine este permanentă! Pacienții afectați de explozii vor avea nevoie de sânge pentru o perioadă îndelungată, ceea ce impune eșalonarea în timp a activităților de donare.
Sursa: MApN