Şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit cu preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata SUA (Chairman of the Joint Chiefs of Staff), generalul Mark A. Milley, în Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu.
Sefii Apărării din România şi SUA au condamnat acţiunile ofensive ale Federaţiei Ruse şi au subliniat că invazia Ucrainei reprezintă cea mai gravă ameninţare la securitatea europeană din ultimele decenii. Potrivit ministerului român, “analiza privind dinamica situaţiei regionale de securitate a condus la măsuri de sporire a vigilenţei, precum şi la dispunerea de capabilităţi suplimentare terestre, aeriene şi maritime pe întreg flancul estic al NATO”.
Generalul Petrescu i-a mulţumit generalului Milley pentru reacţia promptă de creştere a numărului de militari americani în România. Şeful SMAp a apreciat că în condiţiile deteriorării rapide a situaţiei de securitate din Ucraina, suplimentarea efectivelor a transmis un semnal puternic şi neechivoc al determinării SUA pentru apărarea colectivă şi reprezintă o contribuţie directă pentru consolidarea apărării României.
“Măsurile adaptate ameninţărilor potenţiale, luate de SUA şi statele aliate, au demonstrat solidaritatea şi angajamentul NATO pentru apărarea întregului teritoriu aliat”, a concluzionat generalul Daniel Petrescu, potrivit MApN.