MApN a lansat, prin Romtehnica, licitaţia pentru achiziţia de sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă şi foarte scurtă de acţiune (SHORAD/VSHORAD).
Astfel, fiecare sistem trebuie să fie organizat pe şapte subsisteme: de comandă-control-comunicaţii-calculatoare şi informaţii (C4I); de asigurare cu date; de lovire/de arme; de instruire; de mijloace auto şi platforme de transport; energetic; de sprijin logistic. Produsele trebuie să fie dislocabile pe cale maritimă, aeriană, auto sau feroviară. În cadrul contractului, furnizorul trebuie să livreze şi sistemul de învăţare a viitorilor operatori români a modului de lucru cu aceste sisteme. Ofertele se deschid în 8 ianuarie, iar departajarea lor se face în primul rând în funcţie de componenta tehnică, apoi de preţ şi de termenul de livrare.
Potrivit angajamentelor internaţionale, un număr de sisteme vor fi integrate într-un sistem de comandă-control aliat care să permită acţiuni în mediul internaţional.