Efectivele Poliției Române au efectuat, luni, 14 februarie a.c., patru acțiuni operative pe linia combaterii criminalității organizate și a investigațiilor criminale, desfășurând opt percheziții în dosare penale în care sunt în cercetare infracțiuni grave precum trafic cu droguri de mare risc și tâlhărie calificată.

Misiunile desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne, în ultimele 24 de ore, au vizat, în principal, asigurarea unui grad ridicat de siguranță a persoanelor și de protecție a patrimoniului.

Efectivele MAI au intervenit la 4.151 evenimente, dintre care 2.578 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.573 situații de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical.

Infracționalitate și siguranță rutieră

La nivelul structurilor de poliție, în ultimele 24 de ore, au fost sesizate 740 posibile infracțiuni, dintre care peste 28% au fost sesizate din oficiu.

În urma misiunilor derulate, polițiștii au prins în flagrant 155 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 159 de fapte penale, și au depistat 10 persoane urmărite național sau internațional.

În urma activităților investigative și de documentare a activității infracționale a unor persoane bănuite de comiterea de fapte penale, au fost identificați 14 autori în 9 dosare penale cu AN, aflate în evidență.

Totodată, efectivele de jandarmi au prins în flagrant 7 autori de infracțiuni care au săvârșit tot atâtea fapte penale.

Pentru îndeplinirea obiectivului de menținere a siguranței pe drumurile publice au fost desfășurate acțiuni pentru prevenirea accidentelor grave de circulație, astfel fiind reținute 854 de permise de conducere și 291 de certificate de înmatriculare pentru diferite abateri comise la regimul circulației pe drumurile publice.

Sancțiuni contravenționale aplicate

Pentru abaterile de natură contravențională constatate de efectivele de polițiști și jandarmi, în cadrul misiunilor desfășurate, au fost aplicate peste 11.900  de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 4.3 milioane de lei.

De asemenea, angajații IGSU au efectuat 21 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind aplicate 48 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.600 de  lei.

În ultimele 24 de ore, serviciile mobile de urgență, reanimare și descarcerare au intervenit pentru acordarea de asistență medicală de urgență pentru 1.131 de persoane. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, a fost salvată o persoană.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind salvate 9 persoane aflate în situații de urgență.

La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru căutarea și salvarea unei persoane aflată în situație critică.

Duminică, la nivel național, au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT.

În ultimele 24 de ore, frontiera de stat a fost tranzitată de 111.981 de persoane și de 33.707 de mijloace de transport.

În ultimele 24 de ore, polițiștii de frontieră în urma efectuării formalităților de control necesare trecerii frontierei au reținut în vederea confiscării bunuri în valoare totală de peste 453.000 de lei.

De asemenea, polițiștii de frontieră au depistat 7 migranți ilegali.

Sursa: MAI