Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, s-a întâlnit cu omologul croat, Davor Božinović, cu care a discutat despre aderarea României la Schengen. Davor Božinović a dat asigurări privind sprijinul acordat României.

„Cooperarea dintre România şi Croaţia în domeniul Afacerilor Interne este foarte bună. Mă bucur să mă aflu astăzi la Zagreb şi să dau curs invitaţiei adresate de către omologul şi prietenul meu, domnul ministru Davor Božinović”, a scris ministrul român pe Facebook.

Potrivit acestuia, omologul croat a dat asigurări privind sprijinul pentru aderarea României la spațiul Schengen. 

„Croaţia este unul dintre susţinătorii activi ai aderării României la spaţiul Schengen, sens în care omologul meu m-a asigurat de tot sprijinul său atât în cadrul Consiliului Uniunii Europene, cât şi în relaţia cu partenerii europeni. De asemenea, mi-a transmis că atingerea acestui deziderat în cursul acestui an aduce beneficii atât cetăţenilor români, cât şi întregii Uniuni Europene”, a anuntat Lucian Bode.

Vizita a fost și un prilej foarte bun pentru a consolida relaţia dintre România şi Croaţia în domeniul afacerilor interne şi pentru un schimb foarte util de opinii cu privire la provocările actuale.

„Împreună cu omologul meu, unul dintre cei mai vechi membri ai Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne, am abordat teme europene de interes comun, precum azilul şi migraţia, aderarea României la spaţiul Schengen, aspecte aflate pe agenda bilaterală cu accent pe cooperarea poliţienească şi situaţiile de urgenţă, precum şi alte aspecte privind evoluţiile de securitate din regiune”, a mai transmis ministrul.

Foto: Lucian Bode/Facebook