Lucian Bode, ministrul de interne, a prezentat joi concluziile raportului Corpului de Control privind achiziția de masini pentru Politie. Lucian Bode a precizat în cadrul unei conferințe de presă că licitația a fost corectă și l-a acuzat pe fostul ministrul al transporturilor Cătălin Drulă că dezinformează.
Poliția Română a finalizat pe data de 28 iulie procedura de achiziție și a semnat un contract-cadru pentru achizitia de minim 300 masini/maximum 600 de mașini BMW de la Automobile Bavaria SRL.
Lucian Bode a trimis Corpul de control să verifice licitaţia pentru autospeciale de poliţie câştigată de BMW, iar azi a prezentant rezultatul controlului.
„Poliţia Rutieră are nevoie imperativă de mijloace performante pentru atingerea obiectivului naţional de reducere a numărul de victime ale accidentelor rutiere. Toată documentaţia tehnică a fost întocmită, analizată şi agreată de către structurile de specialitate ale MAI, ale Ministerului Transporturilor, primind totodată şi girul unui evaluator extern al Băncii Europene de Investiţii. Întregul proces de achiziţie publică s-a derulat de către autoritatea contractantă – IGPR – cu respectarea principiilor de obiectivitate, transparenţă şi legalitate”, a transmis Lucian Bode, într-o conferință de presă.
Ministrul de interne a prezentat în cadrul conferinței și o copie a contractului despre care spune că știau atât fostul președinte al PNL Ludovic Orban, cât fostul ministrul al transportutilor Cătălin Drulă.
„La data de 12 noiembrie 2020 se emite HG 971 prin care se aprobă necesitatea cheltuielilor acestui proiect, semnată de asociatul politic mai nou al domnului Drulă, domnul Ludovic Orban, în care veți găsi achiziționarea de 300 de autospeciale 25 mai 2021 – Ministerul Transporturilor condus de Drulă aprobă cererea de finanțare, inclusiv detaliile tehnice. Se semnează contractul de finanțare, în baza aprobării dată de Cătălin Drulă, semnat între Ministerul Transporturilor și IGPR. Ca reprezentant al Ministerului Transporturilor este domnul ministru Drulă și domnul Benone Matei de la IGPR”, a spus Lucian Bode.
De asemenea, l-a acuzat pe fostul ministru Drulă că dezinformează, mai ales că știa despre această achiziție pentru care își dăduse și aprobarea.
„Drulă face acuzaţii grave, cu atac la persoană, vorbind de documente semnate de către dânsul. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns. Drulă cere DNA să se autosesizeze. Ce ar trebui să înţelegem acum? Că se autodenunţă. Drulă sesisează OLAF şi Parchetul European în condiţiile în care acest contract şi specficaţiile tehnice au fost pe masa miniştrilor Drulă şi Ghinea. Întreaga documentaţie o punem la dispoziţia tuturor instituţiilor competente şi vom susţine orice demers al acestora. S-a gândit ce va spune procurorilor, cum şi de ce a semnat acel contract cu acele specificaţi pe care azi le numeşte cu dedicaţie? Domnul Drulă nu a uitat ce a semnat, a sperat că vom uita noi, toţi ceilalţi. Eu personal nu mai am nicio aşteptare şi nu aştept replica domnului Drulă oricât de hilară ar fi”, a mai declarat ministrul Bode.
Foto: Ministerul Afacerilor Interne