Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost prezent, joi, la inaugurarea unei staţii de pompieri în localitatea Domneşti din judeţul Ilfov. El a declarat că acest punct de lucru va avea repartizate patru unităţi administrativ-teritoriale, având o rază de acţiune de 100 de kilometri pătraţi.
“Proiectul nostru este să finanţăm din fonduri europene nerambursabile 100 de subunităţi de pompieri în mediul rural. Proiectul de la Domneşti poate fi luat ca model, ca proiect pilot. 400.000 de euro nu este o investiţie pe care să nu o putem suporta din fonduri europene pentru cele 100 de subunităţi la nivel naţional”, a precizat Bode.
El a mai declarat că punctul de lucru de la Domneşti va deservi peste 30.000 de locuitori.
“Prin investiţia de la Domneşti cei mai câştigaţi sunt cetăţenii care au în proximitate o unitate de intervenţie care va contribui în mod decisiv la dezvoltarea serviciilor publice de urgenţă într-o zonă care se află într-o expansiune urbană şi industrială puternică. Valoarea acestei investiţii este cu atât mai mare cu cât ea acoperă o arie extinsă de intervenţie. Acest punct de lucru va avea repartizate patru unităţi admnistrativ-teritoriale în zona de competenţă, pe o rază de acţiune de aproximativ 100 de kilometri pătraţi şi va deservi o populaţie de peste 30.000 de locuitori. Poziţionarea geografică a punctului de lucru va permite intervenţii prompte în zona unui important nod de trafic rutier, autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, Drumul Naţional de Centură Bucureşti şi pe segmentul de sud al viitoarei autostrăzi de centură a Capitalei”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.
Foto: MAI/Facebook