Președintele Klaus Iohannis, a declarat, miercuri, că așteaptă de la cele trei partide care ar putea forma o coaliție de guvernare, o propunere de premier. Președintele a preferat să nu încline balanța în scandalul din interiorul PNL spunând că l-ar accepta și pe Florin Cîțu și pe Ludovic Orban, dacă sunt susținuți de coaliție.

„Dacă se înțeleg PNL USR PLUS și UDMR și vin cu o propunere, o voi accepta, că este Orban, îl accept, că este Cîțu îl accept, sau să fie altcineva, dar la urmă, să vina și să propună pe cineva”, a declarat președintele.

Klaus Iohannis a spus că a avut o discuție cu Ludovic Orban despre intenția sa de a fi din nou premier, însă a precizat că partidele trebuie lăsate să negocieze o coaliție solidă pentru a nu repeta greșelile din trecut.

Sursa: digi24.ro

Sursa video: Administrația Prezidențială

Video