Ziua europeană a muzicii este aniversată la 21 iunie. Această zi reprezintă un eveniment popular gratuit deschis tuturor muzicienilor, amatorilor de toate nivelurile sau profesioniştilor, care celebrează muzica vie şi evidenţiază amploarea şi diversitatea practicilor muzicale, precum şi toate genurile muzicale. Se adresează oricărui tip de public şi contribuie la familiarizarea tinerilor şi bătrânilor din toate mediile sociale cu toate expresiile muzicale.

Celebrată în Franţa încă din 1982, ziua muzicii a devenit o sărbătoare europeană începând din anul 1985, pentru ca mai apoi să fie îmbrăţişată şi de state de pe alte continente. Cu acest prilej, sunt promovate toate genurile muzicale, dar şi variatele forme de expresivitate muzicală.

În octombrie 1981, compozitorul şi jurnalistul Maurice Fleuret a devenit director pentru muzică şi dans în cadrul Ministerului Culturii condus de Jack Lang şi a aplicat ideile sale în practica muzicală – “La musique sera partout et le concert nulle part” (“Muzica va fi peste tot şi concertul nicăieri”), potrivit site-ului oficial fetedelamusique.culture.gouv.fr., dând un impuls apariţiei acestui festival de muzică. Prima ediţie a “Fete de la Musique” a fost organizată la 21 iunie 1982, ziua simbolică a solstiţiului de vară, cea mai lungă zi a anului în emisfera nordică, şi a urmărit să reunească în stradă toţi muzicienii.

În 1985, ziua muzicii a devenit un eveniment care a fost exportat, cu ocazia Anului European al Muzicii, iar acum se dezvoltă în baza unui statut – “La Fete Européenne de la Musique”, semnat la Budapesta, în 1997, şi deschis tuturor partenerilor care doresc să se alăture. Principiile acestui statut se aplică acum tuturor ţărilor, inclusiv din afara Europei, potrivit fetedelamusique.culture.gouv.fr.

Vezi mai mult AICI!

Foto: Radio Doina