Pe când era în viață marele violonist Paganini, unii spuneau că era foarte ciudat, alţii că era supranatural și nimeni nu voia să piardă şansa de a merge spectacolele sale, pentru că notele superbe pe care le scotea vioara sa aveau un sunet diferit.
Într-o seară, loja unui auditoriu ticsit de admiratori era pregătită pentru a-l primi. A intrat orchestra şi a fost aplaudată, dirijorul a fost, şi el, ovaţionat, iar când a apărut Paganini, publicul ovaționa cu entuziasm. A început concertul, iar ceea ce se auzea era indescriptibil. Un tumult de sunete, parcă vrăjite, ieșeau din vioara virtuozului.
Deodată, un sunet straniu întrerupse, parcă, visarea spectatorilor. Una din corzile vioarei lui Paganini se rupse. Dirijorul se opri, orchesta se opri și ea. Genialul Paganini, îmsă, continua să scoată sunete de nedescris dintr-o vioară cu probleme. Cei din orchestra, exaltaţi, începură să cânte, dar, înainte ca publicul să apuce să răsufle ușurat, un alt sunet perturbator le-a distras atenţia. Se rupse o altă coardă a vioarei lui Paganini. Dirijorul se opri din nou. Orchestra se opri şi ea.Paganini, însă, continua să cânte, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Dirijorul şi orchestra, impresionaţi, au reluat acompaniamentul. Toţi spectatorii erau uluiţi Se rupse o a treia coardă a viorii lui Paganini. Dirijorul se blocă. Orchestra se opri. Respiraţia spectatorilor se tăie. Însă Paganini continuă. Scotea toate sunetele din singura coardă rămasă la vioara sa.
Dirijorul a prins iarăși curaj, orchestra s-a motivat și ea, iar publicul a trecut de la linişte la euforie, de la inerţie la delir. Paganini a ajuns la glorie, numele său străbătând timpul. El a rămas în memoria artei ca simbol al perseverentului care continuă să meargă înainte în pofida toturor greutăților întâmpinate.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie