Preamultele etici nu sunt altceva decât nişte etichete. Preamultele etici se ivesc şi s-au mai ivit în vremurile de decădere ale unor popoare vechi, ori de câte ori natura omenească inferioară doreşte să o stăpânească pe cea superioară şi ori de câte ori raţiunea omenească uzurpă cârmuirea împărăţiei morale. Ori de câte ori pământul încearcă să făurească cerul, el nu făureşte cerul, ci doar mai multe corturi asemenea cerului. Ori de câte ori raţiunea omenească, slugă a minţii şi parte a sufletului, se încumetă să plăsmuiască o etică, ea nu plăsmuieşte o etică, ci numeroase corturi ale eticii – care, e drept, seamănă cu etica (ca şi cortul cu cerul), dar care nu sunt altceva decât nişte etichete.
De aceea, când auzi vorbindu-se despre o nouă etică, întreabă-te numaidecât: cum poate scoate această nouă etică a raţiunii cariul din stejar? Cum poate smulge această nouă etică păcatul din sufletul omenesc? Dacă ea nici nu pomeneşte despre aşa ceva – ca, de altfel, nici o etică a raţiunii pure –, ci numai te îndrumă „mergi şi nu mai păcătui,” să ştii că nu-i decât o etichetă şi nu o etică. La întrebările tale despre ce să faci cu păcatul săvârşit, care deja s-a cuibărit în sufletul tău, toate aceste etichete vor răspunde cu tăcerea. Şi cu cât vei stărui mai mult asupra acestei chinuitoare şi înfricoşate întrebări, cu atât tăcerea lor va fi mai înfricoşată şi mai nelămurită. Vei înţelege atunci că agricultorii au început să semene înainte de a ara ogorul.
Într-adevăr, cu nimic nu ai venit în ajutorul stejarului dacă îi spui: „să nu mai îngădui cariului să-ţi intre sub coajă!” Stejarul ar putea să nu mai îngăduie pătrunderea altui cariu, însă cel ce deja este în el nu are nevoie de tovărăşie din afară. E în stare să isprăvească singur lucrarea sa nimicitoare.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
