În urmă cu mult timp trăia un bătrân a cărui casă era orientată spre sud. În faţa uşii casei sale se înălţau două vârfuri muntoase. Acestea închideau accesul spre sud, iar razele soarelui nu puteau ajunge în casa. Bătrânul împreună cu fiii săi se apucară serios de treabă: voiau să mute munţii cu mîinile. Vecinul lor se uită la ei şi dădu din cap: “Cât de nebuni sunteţi! strigă el. Este absolut imposibil să mutaţi din loc aceşti munţi uriaşi”. Bătrânul zâmbi şi-i zise cu înţelepciune: “Dacă eu mor, vor continua feciorii mei. Când vor muri ei, vor lucra mai departe nepoţii mei. Este adevărat că munţii sunt înalţi, dar la fel de adevărat este că ei nu mai cresc. Puterile noastre însă pot creşte. Cu fiecare piatră îndepărtată, ne apropiem de ţelul nostru. E mai bine să facem ceva decât să ne plângem că munţii împiedică soarele să vină la noi”. Şi, cu o convingere de nezdruncinat, bătrânul continuă să sape. Văzând credința lui, Dumnezeu trimise pe pământ doi îngeri care mutară din loc acei doi munţi.

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie