Un negustor avea două fiare de plug. Pe unul din ele îl puse la gura unui plug și începu să are cu putere pământul. Pe celălalt îl puse deoparte, lăsându-l la păstrare. Și iată că trecu o vreme, după care, cele două fiare se întâlniră sub umbra casei. Cel de plug strălucea ca aurul în soare, iar celălalt, nu numai că nu avea nicio strălucire, dar rugina îl îmbrăcase într-o haină urâtă, zgrunțuroasă. Atunci, cele două fiare vorbiră între ele:
– E cu putință, oare, să fim atât de desebiți, cu toate că la început ne asemănam atât de mult? Întrebă fierul ruginit.
Cel lustruit răspuse, cu smerenie, dar și cu tărie:
– De vreme ce se vede, desigur că e cu putință! Ce-ai făcut de ești atât de frumos, iar eu am rămas atât de urât? Căci știu bine că tu te-ai ostenit lucrând, pe când eu m-am odihnit în tot acest timp.
Atunci, fierul lustruit zise celui odihnit:
– Tocmai fiindcă te-ai odihnit… Munca m-a păstrat frumos, iar pe tine, odihna te-a sluțit.
Auzind acestea, fierul cel ruginit s-a pus și el, de îndată, pe muncă.
(Omul se desăvârșește și ajunge să strălucească de dumnezeiasca lumină, prin încercări)

Pentru rugăciunile Preacuratei Tale Maici și ale tuturor sfinților, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi!
O zi binecuvântată de Domnul!
p. Ignatie