Nu în zadar l-a numit Hristos pe Irod vulpe. Firea lui Irod era în întregime o fire de vulpe. Corespondentul lui în natură este vulpea. El era fricos ca vulpea, ascuns ca vulpea şi rău cu cei mai slabi, întocmai ca vulpea. Mulţi oameni răi, pe care istoria i-a făcut nemuritori, arată limpede o fire de fiară sălbatică, ori de groaznice stihii, vijelii, grindini sau molime. Iar mulţi oameni buni, pe care istoria i-a făcut nemuritori, arată limpede o fire de animal blând, ori a unei plante rodnice, a unui fenomen plăcut şi binefăcător din natură. „Iată Eu vă trimit pe voi ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi ca porumbeii.” (Mat. 10:16).
Istoria însemnează numai chipurile cunoscute ale binelui şi ale răului. Dar oţi oamenii care i-au urmat sau îiurmează pe aceşti reprezentanţi ai binelui şi ai răului, numiţi de istorici gloata sau mulţimea norodului, toţi îşi au firea lor, asemănătoare cu a unei făpturi din natură.
S-ar putea spune, aşadar, că istoria este natura înnoită pe un plan mai înalt, adică pe plan omenesc; sau că istoria este omul în limitele binelui şi ale răului – într-un cuvânt, materialitatea omului.
Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie
