A tăgădui vrăjitoria neagră şi cea albă înseamnă a tăgădui lucrarea cea duhovnicească (sufletească) din fiecare zi a oamenilor. În înţeles moral, această vrăjitorie se arată sub chipul relei-voiri ori al bunei-voiri, iar în înţeles raţional, ea se arată prin gândul rău şi gândul bun. Reaua-voire a unui om îl slăbeşte pe celălalt, îl paralizează – de fapt, îl ucide. Buna-voire îl ridică, îl întăreşte – de fapt, îi dă viaţă.
De câte ori se întâlnesc doi oameni cu bună-voire, în ei sporeşte vrăjitoria binelui. De câte ori se întâlnesc doi oameni cu rea-voire, în ei sporeşte vrăjitoria răului. De câte ori se întâlnesc doi oameni, unul cu bună-voire şi celălalt cu rea-voire, între sufletele lor se dă o luptă nevăzută, chiar dacă nu-şi dau mâna sau nu schimbă între ei nici un singur cuvânt. Şi rar se întâmplă ca să nu plece amândoi cu răni în suflet. De aceea, ori de câte ori te duci printre oameni, adună-ţi toată bună-voirea şi cheamă-L în ajutor pe Dumnezeu. El va porunci îngerului Său să nu se depărteze de la tine. Căci este nespus de milostiv cu toţi cei ce Îl cheamă. Când şarpele se apropie de copil, şi acesta îşi strigă mama, oare ea nu aleargă de îndată în ajutor? Iar mila mamei este palidă ca visul faţă de mila lui Dumnezeu.

Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie