Când Hristos ajunge un mijloc de politică lumească, de slavă şi bogăţie pământească, atunci El încetează să mai fie mijloc de mântuire. Cu alte cuvinte, când Hristos ajunge un mijloc de câştig al bunurilor mai mici, atunci El ajunge o pricină de pierdere a bunurilor mai înalte. Cine face negoţ cu Hristos, acela are negoţul drept cel mai primejdios tovarăş. Cine ridică sabia împotriva lui Hristos, acela ţine inima sa în vârful săbiei. Douăzeci de veacuri ale istoriei nu au reuşit să-L mărească pe Hristos, dar L-au îndreptăţit. Nu se poate nici adăuga ceva, nici lua din neasemănata Sa mărire şi din medicina Sa duhovnicească. Ascultarea Sa deplină faţă de Tatăl, smerenia Sa, umilinţa, pătimirea şi iubirea Sa de oameni au fost îndreptăţite de istorie ca fiind singurul leac de folos al sufletului şi singurul chip al trainicei biruinţe.

Noapte sfântă, în pace, sfetnic spre înțelepțire!
p. Ignatie