În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.400 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 8.100 de fapte contravenționale și 529 de permise de conducere au fost constatate peste 8.100 de fapte contravenționale și 529 de permise de conducere au fost reținute.
Polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 415 acțiuni și au intervenit la 2.413 evenimente, dintre care 2.012 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 48 de măsuri preventive.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 8.173 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.919.089 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 98 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 529 de permise de conducere, dintre care 142 pentru viteză, 46 pentru alcool și 9 pentru droguri. De asemenea, au fost retrase 333 de certificate de înmatriculare.
Sursa: IGPR