În ultimele 24 de ore, polițiștii au intervenit la peste 2.800 de solicitări ale cetățenilor, au fost constatate peste 7.800 de fapte contravenționale și 552 de permise de conducere au fost reținute.
Polițiștii au acționat, la nivel național, pentru a preveni faptele antisociale, organizând 374 de acțiuni și au intervenit la 2.890 de evenimente, dintre care 2.486 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
De asemenea, au fost depistate 20 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 58 de măsuri preventive.
Totodată, au fost semnalate 982 de posibile infracțiuni.
Pentru alte nereguli constatate, polițiștii au aplicat 7.813 sancțiuni contravenționale, în valoare de 2.839.425 de lei.
Polițiștii rutieri au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 132 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 552 de permise de conducere, dintre care 164 pentru viteză, 58 pentru alcool și 11 pentru droguri. De asemenea, au fost retrase 413 certificate de înmatriculare.
Sursa: IGPR