Imunitatea la infecţia cu SARS-CoV-2 poate dura cel puţin şase luni, potrivit unui studiu publicat luni de revista Nature şi realizat asupra a 87 de persoane care au fost infectate cu acest tip de coronavirus, relatează Agerpres, care citează EFE.
Studiul relevă că nivelul celulelor B de memorie specifică (a căror misiune este de a apăra organismul de viitoare agresiuni ale acestui patogen generând anticorpi împotriva SARS-CoV-2) s-a menţinut constant pe întreaga perioadă a studiului.
Rezultatele sugerează că persoanele care au fost în prealabil infectate cu SARS-CoV-2 pot genera un răspuns rapid şi eficient dacă vor mai fi expuse la virus.
Sistemul imunitar uman răspunde la infecţie producând anticorpi care pot neutraliza specific agentul infecţios.
S-a demonstrat că anticorpii umani împotriva SARS-CoV-2 protejează împotriva infecţiei pe modele animale.