Pompierii au intervenit pentru stingerea a 63 de incendii şi în alte 1.257 de misiuni de acordare a asistenţei medicale de urgenţă, în ultimele 24 de ore.
La nivel naţional, 1.234 de persoane au primit ajutor din partea echipajelor SMURD, cele mai multe situaţii fiind înregistrate în zona Bucureşti-Ilfov (333 cazuri), urmată de judeţele Timiş (54 cazuri), Mureş (51 cazuri) şi Cluj (50 cazuri), informează un comunicat al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) transmis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, o intervenţie gestionată în cursul zilei de marţi a avut loc în judeţul Dolj, unde pompierii au fost solicitaţi să intervină în cazul unui accident rutier produs între două autotrenuri şi un autoturism, pe DN 6, în localitatea Leu.
“În ciuda eforturilor depuse de către pompieri, cele două persoane implicate în evenimentul rutier şi-au pierdut viaţa”, precizează IGSU.
Tot în cursul zilei de marţi, pompierii mureşeni au fost solicitaţi să intervină pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la o casă, în localitatea Pârscov. Forţele de intervenţie ajunse la locul solicitării au constatat că flăcările se manifestau generalizat pe o suprafaţă de aproximativ 200 mp.
“Deşi pompierii au intervenit prompt şi au lichidat incendiul în limitele găsite, o persoană surprinsă în interiorul imobilului şi-a pierdut viaţa”, arată sursa citată.
Concomitent cu misiunile de stingere a incendiilor şi a celor de descarcerare, în contextul fenomenelor de vreme rea, salvatorii au intervenit în sprijinul autorităţilor şi populaţiei din zonele aflate sub incidenţa acestora.