Președintele UNPR Gabriel Oprea a participat, sâmbătă la ședința de lucru a organizației județene Gorj, desfășurată la Târgu Jiu. Întâlnirea a avut ca teme: situația la zi a activităților organizației județene, strategia partidului pentru perioada următoare și actualitatea politică națională și internațională.
Liderul partidului și-a exprimat aprecierea pentru specialiștii UNPR care au activat sau activează în administrația locală din județul Gorj, precum și în domeniul militar, subliniind că România are nevoie de specialiști în instituțiile statului, de oameni care își fac datoria cu onoare, a transmis UNPR.
Gabriel Oprea a precizat faptul că, în toată activitatea sa, UNPR a pus pe primul plan românii, bunăstarea lor, asigurarea unui echilibru politic, social și economic.
“România este parte a Uniunii Europene, iar nivelul de trai al cetățenilor săi trebuie să fie același cu cel al celorlalți cetățeni europeni. Este inacceptabilă ideea unei Europe cu două viteze. Și România contribuie la bugetul Uniunii Europene. Cotizăm, nu stăm cu mâna întinsă. De aceea, este important ca autoritățile, instituțiile statului să gestioneze corect aceste aspecte, în beneficiul românilor. Autoritățile trebuie să aibă o atitudine fermă și, atunci când este necesar, să bată cu pumnul în masă pentru ca România să fie tratată corect”, a declarat președintele UNPR.
El a subliniat, de asemenea, faptul că România trebuie să-și ocupe, în sfârșit, locul în Spațiul Schengen: “Țara noastră îndeplinește, de mai bine de 10 ani, condiționalitățile privind securitatea frontierelor, îndeplinește toate criteriile și trebuie să fie membră cu drepturi depline”.
În context, președintele UNPR a mai spus că românii trebuie să fie protejați de efectele războiului care se duce în Ucraina.
“Suntem adepții politicii de echipă și cred că este bine că în această perioadă grea premierul este un fost militar, căruia UNPR îi este alături, așa cum suntem alături de PSD și de președintele țării, pentru stabilitate. Este foarte important ca toți românii să fie sprijiniți să treacă cu bine peste această iarnă și este important să fie sprijiniți cei din domeniul siguranței naționale, militarii și polițiștii – ei sunt atât de valoroși pentru noi toți, mai ales în vremurile pe care le trăim. Statul român și partidele politice trebuie să sprijine românii să treacă prin această perioadă cu bine”, a declarat Gabriel Oprea.
Foto: Guvernul României