Centrul Maritim de Coordonare din subordinea Autorității Navale Române a transmis către Statul Major al Forțelor Navale o solicitare de intervenție, pentru căutarea și salvarea unei persoane dispărute în Marea Neagră, ca urmare a scufundării navei „Volgo Balt 179”, cu pavilion Insulele Comore, la aproximativ 77 mile marine nord-est de capul digului de sud al portului Constanța.
Fregata „Regina Maria” are la bord un elicopter Puma Naval, dotat cu echipamente speciale de salvare şi supravieţuire (troliu electric, targă şi coş de salvare, instalaţie de flotabilitate, far de căutare, barcă, veste de salvare cu kit de supravieţuire, baliză de urgenţă), precum și o grupă de scafandri pregătită pentru intervenție.
Forțele Navale Române sunt în măsură să execute misiuni de căutare și salvare a vieților omenești pe mare, în condiții deosebite și în cazul producerii unor catastrofe, la solicitarea autorităților publice cu atribuții în domeniu.
Sursa: Forțele Navale Române