Vasile Puşcaş, fostul negociator al aderării României la Uniunea Europeană, profesor la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și membru corespondent al Academiei Române, a comentat într-un interviu oferit ziarului Evenimentul Zilei influențele crescânde ale Budapestei în Ardeal, încurajate de atitudinea șefilor de la București. Va reuși noul Guvern condus de generalul Nicolae Ciucă să salveze țara? „Spun tuturor scepticilor din lume că România poate fi relansată!”, a subliniat profesorul Vasile Pușcaș.

Sabina Popescu: Sunteți unul dintre cei mai experimentați negociatori din diplomația românească – ați (re)negociat cauze importante, Clauza națiunii celei mai favorizate și aderarea României la UE. Ați spus că „în multe situații, negociatorul are o viață similară sportivului de performanță care se află într-un cantonament sever, adică depune un efort deosebit și suportă chiar privațiuni private”. Au reușit liderii politici să dea dovadă de abilități de comunicare și de rezistență la presiunile care apar în timpul discuțiilor politice? Care este imaginea dvs asupra negocierilor purtate între PNL, PSD și UDMR?

Vasile Pușcaș: Vă rog să mă credeți că încă nu mă simt confortabil să vorbesc despre implicarea mea în negocierile la care v-ați referit. Cert este că acelea au fost negocieri politico-diplomatice care au durat mai mulți ani, fiecare, și au avut o miză deosebită pentru România. Nu-mi amintesc, în ultimele două decenii, ca liderii României să mai fi promovat mize cel puțin la fel de mari, deși sunt convins că au existat oportunități deosebite care ar fi trebuit fructificate pe calea negocierilor europene sau/și internaționale. Așa încât nu am elemente concrete pentru evaluarea capacității de negociere a liderilor români contemporani nouă. Există însă unele studii despre puterea de negociere europeană a statelor membre care situează țara noastră la coada celor 27. Nici abilități de comunicare internațională nu au demonstrat conducătorii României, deși, har Domnului, lumea actuală a interdependențelor globale oferă prilejuri și solicitări nenumărate. De ce au avut liderii noștri o astfel de conduită? Este o întrebare la care probabil odată va trebui să găsim răspuns!

Vasile Pușcaș, despre „negocierile” PNL-PSD-UDMR

În ceea ce privește „negocierile” politice recent desfășurate de liderii unor formațiuni partidiste, cred că se potrivește mai mult exprimarea lui Dimitrie Gusti: au fost mai degrabă niște demersuri tranzacționiste ale unor grupuri de interese care nu de puține ori s-au manifestat clientelist. Tocmai de aceea am pus ghilimele la termenul negociere. Regret să spun, dar după mai bine de treizeci de ani de la tentativa de schimbare a regimului politic comunisto-ceaușist, politicienii folosesc foarte frecvent cuvântul negociere, însă practică doar târguiala sau pun la cale vreo operațiune tranzacționistă („băieții deștepți” din politică). Și procesul guvernării presupune negocierea, dar la noi se duce o luptă continuă pentru putere, apelându-se tot la târguieli și tranzacții pe termen scurt. În felul acesta sunt lăsate la o parte obiectivele importante ale guvernării, acelea care ar presupune angajarea actorilor procesului de guvernare în negocieri serioase. Numai în perioada negocierilor noastre de aderare la Uniunea Europeană au fost implicate partidele parlamentare în negocieri vizând actele de guvernare, îndeosebi în acelea care făceau parte din programul pregătirii țării pentru aderare. După ce s-au încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană au fost uitate acele practici care ar fi meritat a deveni componente fundamentale ale noii culturi politice din România. În fapt, suspectez că liderii noștri politici nici nu au dorit să-și schimbe năravurile vechi, să treacă într-o etapă nouă, modernă, eficientă de activitate politică.

Sabina Popescu: Aproape 90% dintre români sunt de părere că țara merge într-o direcție greșită. Vorbim despre date din cadrul unui sondaj realizat în prima săptămână a lunii octombrie. Ce a condus la acest fenomen, care a fost momentul în care lucrurile au început să degenereze în politica românească? Sunt voci care susțin că de 30 de ani nu au mai fost publicate astfel de cifre.

Vasile Pușcaș: România este stat membru al Uniunii Europene de aproape 15 ani. Cetățenii țării au avut așteptări enorme de la procesul integrării europene. Dacă aduceți în discuție aceste cifre teribil de ridicate ale insatisfacției românilor față de rezultatele procesului guvernării – căci de aici rezultă direcția de evoluție a societății -, vă rog să vă amintiți că, la începutul anilor 2000 și aproape în toată perioada negocierilor de aderare, aspirațiile românilor de a se integra în Uniunea Europeană erau tot la cote aproape astronomice (80%-90%). Acum rezultă o insatisfacție față de procesul guvernării din etapa post-aderare, cu o atitudine criticistă tot mai crescută față de guvernanții țării, chiar dacă încrederea în instituțiile europene și în Uniunea Europeană este superioară instituțiilor politice și statale de la noi. Mai mult, această dezavuare a efectelor guvernării interne s-a manifestat și printr-o atitudine nemaiîntâlnită în istoria ultimului veac – plecare din țară a circa unui sfert din populația activă (media de vârstă fiind 38 de ani), marea majoritate optând pentru o integrare socială și chiar culturală în mediile altor state din Uniunea Europeană.

Ce a condus la lipsa de încredere a românilor în clasa politică

Aș putea să fiu de acord cu termenul folosit de dumneavoastră, acela de degenerare, dar nu aș vrea ca acesta să primească un înțeles de procesualitate continuă și ireversibilă, care ar însemna că ne îndreptăm către un dezastru național și de țară. De aceea, eu aș vorbi de o etapă de degradare pe care sper să o putem opri și să trecem la o reconstrucție socială (implicit și politică). Personal, ca observator și istoric-participant, situez începutul acestei perioade de degradare socio-politică românească în etapa imediat următoare anului 2004, desigur preluând antecedente comportamentale din epoci istorice mai apropiate și mai depărtate. Din păcate, în primii ani după semnarea Tratatului de Aderare la Uniunea Europeană, liderii politici din România nu au mai dat importanță dezvoltării procesului integrării europene, pentru a maximiza beneficiile acestuia pentru cetățenii țării, exacerbând politicianismul și practicând o politică a conflictualității și disparităților de tot felul, acceptând ca foloasele aderării la Uniunea Europeană să vină doar prin contagiunea cu Piața Internă. Obiectivele fundamentale ale cetățenilor români au fost lăsate la o parte, iar în prim-planul activității politice s-au situat interesele de grup, partidele luând înfățișarea unor alcătuiri clientelare. Forțele productive naționale-umane și materiale au fost desconsiderate sau chiar deturnate. Bunurile publice, absolut necesare și obținerii bunurilor private, au fost neglijate și nu de puține ori disprețuite ori eliminate, ceea ce a cauzat cetățenilor țării nu doar prejudicii (a se vedea educația, sănătatea, infrastructura etc.), dar și un sentiment de nesiguranță a indivizilor, familiilor sau a unor grupări socio-profesionale. Acestea ar fi numai câteva dintre explicațiile situației pe care o percep acum cetățenii români.

Sabina Popescu: Poate fi un militar în fruntea Executivului soluția pentru finalizarea crize politice? Pot PNL, PSD și UDMR să construiască o echipă eficientă care să guverneze România – și cât timp va rezista ea?

Vasile Pușcaș: Sunt convins că vă referiți la contextul ultra-contemporan. Și atunci ar trebui adăugat fost militar, fost șef al Armatei Române și fost demnitar al statului român (ministru al apărării). În mod cert, guvernarea unei țări cere altfel de abilități decât conducerea militară și, în primul rând, disponibilitate și arta negocierii politice și diplomatice. În acest moment, eu nu am toate datele să pot demonstra în ce măsură aceste calități se regăsesc în persoana primului-ministru al guvernului României.

Este Nicolae Ciucă soluția potrivită?

În mod sigur, desemnarea unei astfel de personalități să conducă guvernul țării poate indica atât gravitatea stării socio-economice, dar mai ales neîncrederea în liderii actuali ai partidelor politice de la noi sau poate chiar desconsiderarea acestora. Există destule date empirice care arată că liderii formațiunilor politice menționate, poate cu excepția UDMR, nu au privit constituirea unei coaliții de guvernare cu rigoarea și determinarea pe care le-ar fi presupus intențiile enunțate de ei. Majoritatea liderilor PNL și PSD (inclusiv din „prima linie”) au arătat doar un apetit de asociere (mai puțin coalizare) la procesul guvernării pentru foloase partidiste și politicianiste, oferind prea puține argumente că ar fi interesați să răspundă comandamentelor de bază ale societății. Ceea ce sugerează doar intenția implicării în durată scurtă, cel puțin medie sau, altfel spus, având doar gânduri electoraliste sau avantaje politicianiste.

Mi-aș dori foarte mult ca liderii români aflați la putere, dar și cei din Opoziție, să spulbere asemenea percepții pe care le-au generat ei înșiși și să dovedească o conduită politică diferită de cea de până acum, să rezolve responsabil problemele timpului imediat, punând cărămizi solide la construcția unui sistem politic cu adevărat democrat și eficient. Dacă cetățenii români vor simți că actualii guvernanți nu pot să producă o diferență pozitivă față de guvernele anterioare, mă tem că procentele enorme ale neîncrederii în direcția de evoluție a țării și chiar în instituțiile statului se vor situa nu doar la cote ridicate, ci vor transmite stări de spirit alarmante. Ceea ce cred că obligă factorul constituțional și partidele politice să propună o formulă guvernamentală cu menirea indiscutabilă de a reuși deplin, acum și în perioadele următoare, în procesul guvernării țării.

„Încă nu s-a ajuns la o exprimare categorică de tip social-democrat”

Sabina Popescu: Este PSD pregătit să facă „politică mare”? Se susține că grupul social-democraților a fost reformat, însă cel puțin la nivel de opoziție lucrurile au stat foarte slab. În opinia dvs, nu s-a dorit sau nu s-a putut mai mult – de ce?

Vasile Pușcaș: Mie mi se pare că „politica mare” a partidelor din România înseamnă doar accesul la bugetul statului și celelalte resurse materiale cu scopul de a se întări în competiția ajungerii sau menținerii la putere. Au existat câteva etape în care compoziția guvernului a avut susținere masivă în Parlament, dar au lipsit înfăptuiri majore în politicile publice. Nu am văzut nici angajare serioasă în proiecte naționale mărețe sau programe de guvernare clar structurate și aplicate care să demonstreze intrarea într-o politică mare. În general, programele electorale și cele de guvernare ale partidelor sunt o înșiruire de măsuri îndreptate spre grupuri de susținători care arată doar o mare poftă de putere și mai puțin o concepție clară și coerentă de progres și dezvoltare durabilă ale societății românești.

Despre reformarea partidelor politice se tot discută de trei decenii și intențiile declarate abundă. Și PSD se tot „reformează” de fiecare dată când își schimbă liderii. Ceea ce dovedește că este mai mult o formațiune care caută coeziunea politică în jurul liderului decât a programului politic. Iar despre acesta, discursul liderilor excelează în formule ale socialismului învechit sau ale populismului de stânga. Încă nu s-a ajuns la o exprimare categorică de tip social-democrat. Este adevărat că nici social-democrația europeană nu a stat prea bine în ultimele două decenii, exact când influențele acesteia puteau determina și conduita social-democrației din România.

Opinia mea este că liderii români nu au dorit să continue calea de la începutul anilor 2000, atunci când s-a propus opțiunea social-democrată, deoarece o reformare reală ar fi presupus nu doar direcționarea spre competiția pentru putere și mobilizarea electoratului specific, dar și către reconstrucția societății românești. Ceea ce solicita un angajament pe termen mediu și lung, iar nu doar către scopurile imediate ale accederii la putere și satisfacerea intereselor personale și de grup ale liderilor centrali și locali.

Sabina Popescu: Se poate reforma PSD sau va muri atât timp cât în fruntea sa se află Marcel Ciolacu? Care politician de la București reprezintă cel mai bine interesele social-democrației?

Vasile Pușcaș: Social-democrația este o concepție politică foarte complexă și se adaptează mereu contextului evolutiv al societății. În cazul când nu are capacitatea adaptivă la ritmul și mersului vremii, înregistrează recul politic chiar dacă se menține ca o alternativă la guvernare. Caz foarte vizibil când analizăm soarta social-democrației în România, dar și a celei din alte state europene, așa cum am arătat. Se constată, tot în ultimele două decenii, o criză acută de leadership care este de-a dreptul ciudată prin extindere spațială și durată. De altminteri, în aceeași perioadă se observă o criză de leadership la partidele tradiționale europene (creștin-democrate, liberale) și invazia unor mișcări politice conjuncturale care fac din fenomenul politic actual un domeniu care trebuie studiat atent și cu posibile consecințe nedorite pe termen mediu, ceea ce obligă și la analiza idiosincraziilor nu doar la nivelul politicilor interne, ci și pentru politicile internaționale. Așa încât nu mă voi referi la un nume sau altul, deoarece o înțelegere a fenomenului ne-ar impune să ne referim la o listă foarte lungă de lideri politici și la multe aspecte socio-economice și chiar psihologice.

Citește AICI mai mult!