Cel mai longeviv monarh britanic are multe bătăi de cap în ultima vreme. Soțul reginei Elisabeta a II-a, prințul Philip este de aproape o lună în spital și la cei 99 de ani ai săi a trecut printr-o intervenție chirurgicală pe cord, după o puternică infecție care a necesitat internarea lui. În paralel, de câteva săptămâni, Casa Regală se confruntă cu problemele de imagine create de Harry și Meghan.

În interviul acordat celebrei realizatoare Oprah Winfrey, ducii de Sussex au făcut dezvăluiri depre viața din sânul familiei regale britanice și probabil cea mai stânjenitoare este aceea că ar fi fost îngrijorări în privința culorii pielii pe care o va avea bebelușul lor, Archie, Meghan fiind metisă.

Despre plecarea lor din sânul familiei regale, prințul Harry s-a referit ca la o evadare dintr-un sistem care îi ține prizonieri pe tatăl și pe fratele său, care vor moșteni coroana, dar și pe restul familiei.

Însă una dintre dezvăluirile cele mai dure făcute de cei doi este că unul dintre membrii familiei regale ar fi fost îngrijorat cu privire la culoarea pielii fiului lor, Archie. Ducesa de Sussex a spus chiar că regulile ar fi fost schimbate special pentru ca acesta să nu primească titlul de prinț la naștere.

Potrivit cutumelor regale britanie, întrucât prințul Harry este cel mai mic dintre cei doi fii ai lui Charles, propriii săi copii nu se califică automat pentru astfel de titluri.

În ciuda acestui fapt, Archie rămâne primul regal britanico-american în linie pentru coroană. Dar unde încadrează el în linia succesiunii?

Timp de secole, linia regală de succesiune la tronul britanic a fost – ca în majoritatea monarhiilor – bazată pe primogenitură, care în mod tradițional acordă preferință primului moștenitor bărbat al unui rege și regină, ceea ce înseamnă că el moștenește titlul, pământurile și toate celelalte proprietăți familiei sale.

Buckingham Palace a dat publicității, la începutul anului, o fotografie care lămurește ordinea la succesiune . Regina Elisabeta a II-a apare alături de cei trei viitori conducători ai regatului britanic.

Sunt cele trei generații de descendenți ai săi, moștenitori direcți ai tronului: fiul cel mare, Prințul Charles, primul în ordinea succesiunii la tron, fiul cel mare al acestuia și nepotul reginei, Prințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tron, și Prințul George, în vârstă de 6 ani, strănepot al reginei și fiul cel mare al Prințului William, al treilea în ordinea succesiunii la tron.

În concluzie, Archie are mici șanse să ajugă vreodată pe tronul Marii Britanii.

Sursa: Live Science și digi24.ro