Organizaţiile membre al Alianţei pentru Turism (APT), alături de sindicatele din România, apreciază decizia Guvernului de a reintroduce voucherele de vacanţă pentru personalul plătit din fonduri publice începând cu data de 1 ianuarie 2022, “vitală atât pentru angajaţi, cât şi pentru economia naţională”.

“Cele 24 de organizaţii care acoperă tot spectrul industriei ospitalităţii, reunite sub numele Alianţa pentru Turism (APT), împreună cu CNS Cartfel Alfa, Uniunea Generală a Industriaşilor din România (UGIR) Constanţa, Blocul Naţional Sindical (BNS), Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), Asociaţia Naţională a Staţiunilor Balneare şi Balneoclimatice, Federaţia Industriei Hoteliere din România (FIHR), Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi Asociaţia Profesională a Emitenţilor de Tichete (APET) salută decizia Guvernului de a reintroduce voucherele de vacanţă pentru personalul plătit din fonduri publice începând cu 1 ianuarie 2022, vitală atât pentru angajaţi, cât şi pentru economia naţională”, se arată într-un comunicat de presă al APT, transmis luni AGERPRES.