“În anul 2016, am participat la un concurs organizat de MApN, în urma căruia am fost selectată să particip la „Tabăra de vară pentru cercetași”. A fost o experiență ce avea să îmi arate că drumul meu în viață trebuie să integreze și partea militară”, începe povestea postată pe pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.
După o saptămână petrecută alături de Batalionul 21 Vânători de Munte „General Leonard Mociulschi”, Nicoleta știa că locul ei este aici, în armată. S-a convins că iubirea față de oameni și cea față de țară se vor putea completa una pe cealaltă, ca medic militar.
Pentru Nicoleta Roşu, admiterea în cadrul Institutului Medico-Militar a fost o adevărată provocare, cu sute de grile, scheme și pagini citite, pentru a-și împlini visul. Odată admisă, drumul către o carieră medicală a început să prindă contur.
Acum este student sergent, iar anul III înseamnă pentru ea și colegii de promoție jumătate de drum la Institut.
La finele anului viitor va primi întâiul grad de ofiţer în Armata României, un moment pe care îl așteaptă cu emoţie, conștientă că pe lângă satisfacție, va avea și multă responsabilitate pe umeri.
Drumul spre succes este întotdeauna presărat cu obstacole, însă atunci te uiți înapoi vei realiza că tot efortul a meritat. Acum, la finalul celor trei ani preclinici, Nicoleta privește cu încredere către viitor, știind că este cu un pas mai aproape de a-și împlini visul.
Felicitări pentru alegerea făcută și mult succes mai departe!
Sursa: MApN/Facebook