Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, a făcut luni dimineață declarații despre cazul celor trei polițiști arestați preventiv, săptămâna trecută, unul dintre agenți fiind vicepreședintele unui sindicat din MAI.

„Vă rog să fiți atenți la ce va urma în zilele următoare”, a spus el, precizând că sesizarea în acest caz a fost făcută în luna septembrie, iar cercetările parchetului au fost încheiate după jumătate de an.

„Ce s-a întâmplat la secția 16 nu face cinste acestor, deocamdată, angajați ai Poliției Române. Avem toleranță zero față de astfel de activități, față de astfel de indivizi. Opinia publică a fost oripilată să vadă de ce sunt în stare așa-ziși polițiști. Până la urmă, ei au săvârșit aceste fapte purtând uniforma de polițist.

Ce nu s-a observat este faptul că atât pentru situația din 2018, cât și din septembrie 2020, Poliția Română a sesizat unitatea de parchet competentă. La fel vom sesiza organele penale în fiecare caz și o să vă rog să fiți atenți la ce va urma în zilele următoare, să vă uitați cam la ce nivel îmi doresc să se acționeze în Poliția Română în astfel de situații”, a declarat Bode, luni dimineață.

Detalii AICI