Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că, în urma unei discuţii avute luni cu şeful Corpului de control al Guvernului, instituţia se va autosesiza cu privire la respectarea legislaţiei privind publicarea datelor legate de numărul de teste COVID efectuate pe fiecare judeţ, relatează Agerpres.
„Am avut o discuţie cu şeful Corpului de control în această dimineaţă. Se autosesizează să vadă dacă au fost respectate toată legislaţia, avizele dacă au fost luate şi vom vedea”, a declarat Florin Cîţu, luni, la Parlament, întrebat despre un comunicat al Ministerului Sănătăţii referitor la „remedierea” unor chestiuni legate de publicarea datelor privind efectuarea de teste COVID la nivelul fiecărui judeţ.
Întrebat, la ce avize se referă, premierul a explicat: „Este vorba despre publicarea unor informaţii care ţin de mai multe instituţii şi atunci, natural, trebuia să existe avizul şi acelor instituţii”.