Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, efectuează, în perioada 22-25 septembrie, o vizită oficială în Republica Coreea, ocazie cu care demnitarul român a avut o întrevedere cu omologul sud-coreean, Lee Jong-Sup.
Pe timpul discuțiilor bilaterale, care au vizat în principal dezvoltarea relațiilor de cooperare militară între România și Republica Coreea, cei doi miniștri ai apărării au semnat o Scrisoare de Intenție, document prin care au fost stabilite reperele încheierii unui Acord cadru de cooperare în domeniul apărării. 
De asemenea, agenda discuțiilor celor doi oficiali a inclus situația de securitate internațională, cu accent pe provocările de securitate din regiunea Mării Negre, respectiv Asia-Pacific. Au fost abordate stadiul și perspectivele consolidării cooperării în cadrul organizațiilor internaționale, cadru asigurat de statutul Republicii Coreea de partener global al Alianței Nord-Atlantice. 
În acest context, ministrul român al apărării naționale a evidențiat importanța participării, pentru prima dată, a partenerilor din regiunea Asia-Pacific la un Summit NATO și a subliniat relevanța deciziei adoptate la Madrid privind consolidarea dialogului politic și a cooperării practice cu partenerii NATO consacrați din această regiune, inclusiv Coreea de Sud, pentru promovarea securității prin cooperare și a sprijinului pentru ordinea internațională bazată pe reguli.   
Cei doi oficiali au agreat intensificarea cooperării în domeniul educației militare, apărării cibernetice și a instruirii în comun. În plus, a fost analizată posibilitatea cooperării aprofundate în vederea dezvoltării de noi tehnologii, inclusiv transferul de know-how, avându-se în vedere inclusiv posibilitatea producției de echipamente militare în România.
La finalul discuțiilor, cei doi oficiali au convenit asupra continuării dialogului, în vederea extinderii cadrului normativ existent, care să asigure premisele consolidării cooperării bilaterale în domeniul apărării. 

Sursa: MApN