În perioada 9 – 11 noiembrie 2021, polițiștii de la transporturi au desfășurat, la nivel național, o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.

 

La acțiune au participat, alături de polițiști, jandarmi și polițiști locali, fiind efectuate patrule în 489 de stații și triaje CFR, precum și în 533 de trenuri de călători.

 

În cadrul activităților desfășurate în teren, au fost legitimate 2.888 de persoane, fiind depistate 52 persoane, dintre care 9 minori lipsiți de supraveghere, 7 bolnavi psihic, 16 persoane care apelau la mila publicului și 17 migranți.

 

De asemenea, au fost constatate 10 infracțiuni și au fost aplicate 629 de sancțiuni contravenționale, dintre care 187 la Legea nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 338 la Legea nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și 60 la H.G. nr. 203/1994, pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a contravențiilor aplicate fiind de 145.875 de lei.

 

Acțiunile preventive de acest fel vor continua.

Sursa: Poliția Română