Un înalt diplomat chinez a arătat că Beijing doreşte să fie „mediator” între Rusia şi Ucraina pentru prima dată de când Moscova a invadat ţara vecină, potrivit CNN.

„China este gata să continue să joace un rol constructiv în promovarea discuţiilor de pace şi să lucreze cu comunitatea internaţională pentru a conduce medierea necesară, atunci când este necesară”, a spus ministrul de Externe, Wang Yi, într-o conferinţă de presă.

Wang nu a oferit detalii despre rolul pe care şi l-ar putea asuma China. Anterior, ministrul chinez a declarat că ţara sa sprijină eforturile internaţionale privitoare la găsirea unei soluţii politice în Ucraina.

În alte declaraţii, Wang a reiterat faptul că prietenia dintre Rusia şi China este „tare ca piatra” şi este una dintre cele mai importante din lume.