Într-un proiect de lege, parlamentarii chinezi vor să interzică defăimarea militarilor, arată people.cn.

Noul act normativ, care va proteja statutul, drepturile şi interesele personalului militar, a fost, luni, aprobat de un comitet din cadrul Congresului Poporului, la a treia citire, mai arată sursa menţionată.

Conform proiectului de lege, nicio organizaţie şi niciun individ nu vor putea, în niciun fel, să defăimeze sau să diminueze onoarea militarilor. Totodată, nimeni nu va putea să insulte sau să defăimeze inclusiv reputaţia membrilor familiilor militarilor.

Actul interzice, de asemenea, profanarea plăcilor comemorative în cinstea militarilor.

Proiectul de lege survine chiar în perioada în care s-a comemorat Masacrul din Piaţa Tienanmen, când pe 4 iunie 1989, militarii au acţionat împotriva unor manifestaţii efectuate de studenţi şi intelectuali, împuşcând mii de persoane.

În China, orice referire în media la evenimentele petrecute în urmă cu 32 de ani a fost interzisă, iar motoarele de căutare permise în această ţară au blocat accesărilela paginile cu trimitere la Piaţa Tienanmen.