La dara de 19 octombrie, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Timiș și Arad, pentru destructurarea unei grupări infracționale organizate bănuită de constituirea unui grup infracțional organizat, amenințare, șantaj, hărțuire, violare de domiciliu și violarea vieții private.
Astfel, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice au efectuat 3 percheziții în județul Timiș și 2 percheziții în județul Arad.
Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, în municipiul Timișoara, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 44 și 48 de ani, ar fi constituit o grupare infracţională, care ar fi săvârșit fapte de amenințare, șantaj, hărțuire, violare de domiciliu și violarea vieții private, față de o femeie, în vârstă de 30 de ani, din municipiul Timișoara.
Astfel, în perioada aprilie 2016 – decembrie 2020, persoana vătămată ar fi avut o relație cu unul dintre bărbați, în vârstă de 44 de ani, iar, din momentul încheierii relației, acesta ar fi început să o hărțuiască, să o amenințe și să o șantajeze, urmărind-o în județul Timiș.
De asemenea, acesta le-ar fi solicitat celor doi bărbați, detectivi particulari, să o urmărească pe femeia de 30 de ani, iar aceștia ar fi montat, pe autoturismul utilizat de către aceasta, dispozitive de urmărire și ascultare ambientală.
În urma administrării actelor probatorii în dosarul penal, au fost identificate dispozitivele de localizare și de ascultare ambientală, montate pe autoturismul utilizat de către victimă, fără știrea sau acordul acesteia.
Totodată, membrii grupării ar fi pătruns, fără drept, în apartamentul victimei, aceștia fiind surprinși de camerele de supraveghere din imobil.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, 3 laptop-uri, 6 telefoane mobile, 1 H.D.D., 3 reportofoane și 1 G.P.S.
Cei trei bărbați au fost conduși la audieri, la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, în baza mandatelor de aducere.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Sursa:Poliția Română