Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, împreună cu secretarul de stat pentru ordine și siguranță publică, chestor general de poliție Bogdan Despescu, a avut vineri, 28 iulie 2023, o ședință operativă cu conducerea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR).

Cu această ocazie, au fost trecute în revistă principalele obiective și misiuni ale IGJR pentru perioada următoare.

Cătălin Predoiu a solicitat o abordare profesionistă și transparentă prin explicarea în spațiul public a activităților desfășurate de efectivele de jandarmi și a atribuțiilor legale, pentru a asigura înțelegerea și sprijinul comunității și pentru a elimina din start posibile interpretări și abordări negative. Ministrul Afacerilor Interne a dat asigurări că va sprijini toate demersurile Jandarmeriei Române care se încadrează în normele legale și vizează îmbunătățirea serviciului oferit cetățenilor și modul de îndeplinire a misiunilor.

În cadrul discuțiilor purtate, a fost subliniată importanța  respectării valorilor și eticii profesionale în toate interacțiunile pe care jandarmii le au în spațiul public atât în timpul serviciului, cât și în timpul liber.

Vicepremierul și-a exprimat aprecierea față de activitatea desfășurată de structurile de jandarmi și a insistat pe intensificarea eforturilor pentru creșterea gradului de siguranță al cetățenilor cu ocazia desfășurării unor evenimente publice de amploare.

A fost abordată, de asemenea, problema deficitului de personal, fiind purtate discuții despre mecanismele instituționale pe care trebuie să le dezvolte Jandarmeria Română pentru a asigura îndeplinirea în bune condiții a tuturor atribuțiilor.

Sursa: MAI