• Cartea de identitate electronică a fost lansată, luni, la Cluj-Napoca, în cadrul unui proiect pilot.
  • Documentul asigură garanţii suplimentare de securitate şi un acces facil la servicii esenţiale, fiind promisă şi reducerea birocraţiei.
  • Până la finalul anului vor fi emise 5.000 de cărţi electronice de identitate.

„Astăzi, la Cluj-Napoca, am dat startul proiectului pilot pentru emiterea cărţii electronice de identitate. Prin implementarea acestui proiect ne îndeplinim o obligaţie europeană care derivă din adoptarea în anul 2019 a Regulamentului European (UE) 2019/1157 privind consolidarea securităţii cărţilor de identitate ale cetăţenilor UE. La nivel naţional s-au făcut toţi paşii, de ordin legislativ, pentru implementarea Cărţii Electronice de Identitate, în special în perioada 2020 – 2021, ceea ce a făcut posibil momentul de astăzi”, a anunţat Lucian Bode, ministrul afacerilor interne.

El a spus că, în circa 18 luni, cărţile de identitate electronice vor fi emise la nivel naţional.

Până la finalul anului se vor elibera doar 5000 de documente, a precizat ministrul. El a mai spus că „documentul de identitate pe care l-am lansat astăzi asigură cetăţenilor garanţii suplimentare de securitate şi un acces facil la servicii esenţiale”.

Cum poate fi folosită noua carte de identitate electronică

„Noua carte electronică de identitate va permite titularului autentificarea în Platforma informatică de asigurări de sănătate şi va asigura suportul tehnic necesar în vederea folosirii semnăturii electronice, pentru reducerea birocraţiei în relaţiile cetăţeanului cu autorităţile publice”, a mai spus Bode.

Acesta a adăugat că emiterea cărţii electronice de identitate este rezultatul unei colaborări inter-instituţionale, fiind „un moment crucial pentru ceea ce înseamnă atât parcursul instituţional al serviciilor publice, cât şi facilităţile de care cetăţeanul român va putea beneficia odată cu deţinerea noului document”.

Foto: Facebook/Ministerul Afacerilor Interne