Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat, miercuri, că în România sunt sute de localităţi ca Bolintin Vale, o comunitate în care 80-90% din populaţie nu declară niciun venit, precizând că toată lumea se întreabă din ce trăiesc şi cu ce se ocupă aceşti oameni. El a anunţat că aceste comunităţi trebuie atent monitorizate.

“În ceea ce priveşte măsurile pe care le-am luat şi analiza pe care am făcut-o pe toate acele puncte negre, cum le-am numit eu în declaraţia de presă după incidentele de la Bolintin Vale, fiecare inspector şef de poliţie judeţeană va prezenta în raportul de bilanţ de la Bucureşti, această analiză la nivelul judeţului pe care îl coordonează şi funcţie de analiza lor şi de discuţiile pe care le vom avea acolo, vom lua măsuri la nivelul fiecărui judeţ în parte. În România, din păcate, sunt sute de Bolintin Vale, în care o comunitate cu 15.000 de locuitori are un grad de ocupare să spun activităţi declarate de 5, 10, 15% ,restul de 80 – 90% nedeclarând niciun venit. Ne întrebăm cu toţii din ce trăiesc şi cu ce se ocupă. Şi aceste comunităţi trebuie atent monitorizate şi din punctul nostru de vedere al MAI”, a declarat Lucian Bode, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.

Sursa foto: Lucian Bode/Facebook