Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, miercuri, că România are nevoie de aproximativ 95.000 de brăţări de monitorizare a agresorilor, iar o mie dintre acestea vor fi cumpărate în acest an. El a precizat că până în 2026 acest proiect va fi 100% operaţionalizat.

“Susţin acest proiect, sistemul electronic de monitorizare. Aşa cum bine ştiţi, am aprobat deja în Guvern un act normativ prin care achiziţionăm acele kituri în acest an, parte din ele. Noi avem nevoie, din evaluările noastre, de aproximativ 95.000, aproape o mie vor fi achiziţionate în acest am. Vom veni perioada următoare cu încă un act normativ în care vom stabili care sunt judeţele pilot în care vom implementa acest proiect, iar până în 2026 acest proiect va fi 100% operaţionalizat şi cu siguranţă va scădea numărul persoanelor care au de suferit în astfel de situaţii”, a explicat Lucian Bode.

Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a lansat o licitaţie estimată la 202,5 milioane de lei, fără TVA, pentru achiziţionarea şi punerea în funcţiune a unui sistem informatic care va permite, prin intermediul unor brăţări electronice, supravegherea persoanelor ce fac obiectul ordinelor de restricţie.