Până astăzi, 15.919 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, informează Grupul de Informare Strategică(GCS).
În intervalul 01.01.2021 (10:00) – 02.01.2021 (10:00) au fost raportate 78 de decese (48 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Sibiu, Timiș, Vaslui și Municipiul București.
Dintre acestea, 7 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 30 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de peste 80 de ani.
76 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.723. Dintre acestea, 1.117 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.817.844 teste. Dintre acestea, 4.438 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 3.681 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 757 la cerere.
Sursa: GCS