Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut sub acuzaţia că, în noaptea de 10 spre 11 august, purtând o cagulă şi folosind un cuţit, ar fi deposedat, prin acte de violenţă, angajata unei săli de jocuri de noroc din Piteşti de borseta în care se aflau încasările, în valoare de 2.000 de lei. ”Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, şi au reţinut un bărbat de 21 de ani, din comuna Cocu”, a anuntat IPJ Argeş. Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 10 spre 11 august, în jurul orei 00,30, cel în cauză, purtând o cagulă şi folosind un cuţit, ar fi deposedat, prin acte de violenţă, angajata unei săli de jocuri de noroc din Piteşti, de borseta în care se aflau încasările, în valoare de 2.000 de lei. În urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii de investigaţii criminale, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Secţiei 1 Poliţie Piteşti, a fost identificat autorul, care a fost condus la audieri, în baza unui mandat de aducere, pus în executare de poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Poiana Lacului. După administrarea probatoriului, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
News UMPMV – Bărbatul care a tâlhărit o angajată a unei săli de jocuri de noroc, reţinut de poliţişti
Partajați această stire, alegeți platforma dvs.!
Related Posts
-
Confesiuni din Sufrageria lui Oprea 2
December 12th, 2024