Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore după ce ar fi înşelat o firmă de curierat şi ar fi primit două telefoane mobile în valoare de peste 13.000 de lei, după ce a modificat numărul de telefon al persoanei care a comandat bunurile cu numărul său, bănuitul fiind fost angajat al companiei, potrivit Agerpres.

“Luni, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare un mandat de percheziţie, în judeţul Ilfov, la domiciliul unui bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. Cercetările au fost declanşate la data de 12 mai, când administratorul unei firme de curierat reclama faptul că, în urmă cu o zi, a fost indus în eroare de către un bărbat ce s-a recomandat a fi reprezentantul unei firme care comandase două telefoane mobile, determinându-l să-i înmâneze un colet cu bunurile respective, în valoare de peste 13.000 de lei”, informează un comunicat al DGPMB transmis, marţi, AGERPRES.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie au identificat un bărbat, cunoscut cu preocupări de natură infracţională, bănuit de comiterea faptei.

“Din cercetări, s-a stabilit că în cursul lunii mai ar fi fost efectuată o modificare asupra comenzii, numărul de telefon al persoanei care a comandat bunurile fiind înlocuit cu un alt număr de telefon, respectiv al bănuitului, fost angajat al companiei. Tot din cercetări, s-a mai stabilit că telefoanele mobile ar fi fost vândute de acesta, prin intermediul unui site de vânzări, bunurile fiind recuperate de poliţişti şi predate persoanei vătămate”, arată sursa citată.

Luni a fost pus în aplicare un mandat de percheziţie, la domiciliul bărbatului fiind identificate şi ridicate peste 60 de cartele telefonice, precum şi mai multe bunuri de interes în cauză.

Bărbatul a fost depistat în incinta unui aeroport, în momentul când intenţiona să părăsească ţara.

Cel în cauză a fost condus la audieri, iar în urma probatoriului administrat a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore. Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti şi al Unităţii Teritoriale de Analiză a Informaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Sursa: Știri pe surse