O aeronavă a Ministerului rus al Apărării Beriev Be-200, cu opt oameni la bord, s-a prăbuşit, sâmbătă, în Turcia, în timp ce participa la stingerea incendiilor, anunţă Tass.

Aeronava se întoarcea de la o misiune de stingere a incendiilor din localitatea Adana, când s-a prăbuşit într-o zonă deluroasă.

La bordul aeronavei era un echipaj format din cinci militari ruşi şi trei cetăţeni turci care ajutau la dirijarea către zonele cu incendii. Nu se cunoaşte starea persoanelor aflate la bord.

O delegaţie a Ministerului rus al Apărării se va deplasa în Turcia pentru a stabili cauza catastrofei aeriene, adaugă Tass.

Foto: Wikipedia