Militari români, americani şi olandezi au exersat, în week-end, operaţii militare folosind elicoptere, în Poligonul Babadag, Judeţul Tulcea, arată armata americană, relatează Monitorul Apărării și Securității.

Au fost folosite zeci de elicoptere Black Hawk, Chinook şi IAR-330 Puma pentru a simula o introcucere în forţă într-un teatru de operaţii.

Exerciţiul s-a desfăşurat în cadrul manevrelor militare Defender Europe 2021, arată căpitanul american Lauren DuVall.

„Antrenamentele au fost fenomenale pentru militarii mei. Am zburat cu românii lângă noi, am arătat că putem lupta împreună,” a declarat căpitanul DuVall, comandantul escadrilei americane.

În lunile mai şi iunie, 10.000 de militari români şi 5.000 din 17 naţiuni aliate şi partenere participă la exerciţiile DACIA 21, conectate la Defender Europe 2021, în 16 poligoane de instrucţie.

A început cel mai mare exerciţiu militar de la declanşarea pandemiei: 10.000 de militari români şi 5.000 din 17 naţiuni aliate şi partenere participă, începând de azi, la exerciţiile DACIA 21

La defender 2021 participă 28.000 de militari, din 27 de state. Activităţile se vor desfăşura simultan în aproape 30 de poligoane militare, din 12 state, inclusiv din România.

În cadrul Defender Europe 2021, Statele Unite vor deplasa o grupare militară de nivel divizie din SUA în Europa, va folosi echipamente militare din stocurile existente pe continent, după care se va deplasa în multiple poligoane pentru exerciţii.

Manevrele se vor concentra pe regiunea Mării Negre şi Balcani, în condiţiile în care anul trecut exerciţiul s-a desfăşurat în zona de nord a Europei, dar a fost mult redus din cauza pandemiei de COVID-19.

Foto: US Army