La data de 26 august, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț,  împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț, au efectuat 4 percheziții, în județul Neamț,  pe linia combaterii traficului de persoane și minori.

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Neamț, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Neamț,  s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că, în localitatea Dumbrava Roșie, județul Neamț, ar acționa mai multe persoane implicate în recrutarea unei persoane minore, în scopul exploatării sexuale a acesteia, prin metoda „loverboy”, iar, ulterior, prin folosirea de constrângeri și amenințări cu denunțarea unor fapte de natură penală.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea cercetărilor, 3 telefoane mobile, un hard și înscrisuri cu valoare probatorie.

Au fost puse în executare 4 mandate de aducere.

În baza probatoriului administrat, față de 2 bărbați, cu vârste de 19 și 22 de ani, procurorul a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, viol și amenințare.

În cursul aceleiași zile, față de aceștia, au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

În activități, au fost angrenați și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț.

Sursa: Poliția Română