La data de 4 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au efectuat 11 percheziții domiciliare în municipiul Brăila și au pus în executare 37 de mandate de aducere.
Din cercetări, a reieșit faptul că, din ianuarie 2020 și până în prezent, mai multe persoane ar fi exploatat sexual, în țară și în străinătate, 10 persoane, dintre care 7 minore.
În urma probatoriului administrat, la data de 4 octombrie a.c., procurorul a dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile, față de o femeie, în vârstă de 34 de ani, din Brăila și reținerea, pentru 24 de ore, a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani, toți din Brăila, pentru comiterea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori și act sexual cu un minor.
La data de 5 octombrie a.c., Tribunalul Brăila a dispus, față de trei bărbați, măsura arestăriipreventive, pentru 30 zile și, față de celălalt bărbat, măsura arestului la domiciliu.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Serviciul pentru Acțiuni Speciale, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.

Sursa: IGPR