Autoritățile spun că un blackout masiv este foarte puțin probabil în România, dar se pregătesc și pentru acest scenariu.

“Instituțiile cheie – spitale, unități de pompieri – sunt dotate cu generatoare industriale, iar fiecare dintre noi e bine să aibă în casă provizii de apă și alimente, pentru că lipsa pe termen lung a energiei ar putea duce și la oprirea alimentării cu apă potabilă în anumite zone, a explicat Raed Arafat. „Omul de acasă trebuie să aibă o sursă de lumină, pentru că prima care se întrerupe este lumină. Asta este foarte ușor de făcut, mai ales în ziua de astăzi, când ai sisteme de iluminat pe LED care pe o baterie pot să ducă ore bune, adică iluminatul de urgență. 2 – alimente neperisabile care nu trebuie să fie gătite neapărat, adică pe care pot să le consum imediat dintr-o conservă. Și atunci să nu ai nevoie să gătești, pentru că nu ai curent sau nu ai gaz, de exemplu, pentru o perioadă de timp”, a declarat șeful DSU.

“Apa de băut este cel mai important lucru. Pot să stai un pic fără apa menajeră, dar nu poți să stai fără apă de băut. Avem recomandare de pregătire de 72 de ore cel puțin, adică trei zile. Pentru aceste trei zile trebuie să se calculeze apă minim 2 litri pe persoană, recomandabil chiar 4 litri pe persoană pe zi”, a precizat el.

Raed Arafat a subliniat că sunt puține riscuri pentru o pană masivă de curent. „Dacă noi o să avem situația Ucrainei, înseamnă că suntem în război, lucru foarte, foarte, foarte puțin probabil. Să nu uităm că România este nu numai membră a UE, este membră a NATO. În momentul în care ai o situație în România, înseamnă că tot NATO a intrat în război și vorbim deja de total alt scenariu. Deci este foarte, foarte puțin probabil și sperăm să nu vedem astfel de scenariu”, a explicat acesta. „Nu putem să ne comparăm cu Ucraina sau Moldova, pentru că România are alte resurse și alte conexiuni pentru curent. Pentru asta, când se întâmplă ceva în Ucraina, din păcate, Moldova este afectată, că este interconectată cu ei. România are și alte situații, alte posibilități care nu au dus la întrerupere de curent, așa că, din acest punct de vedere”, a mai spus Arafat.