Ambasadorul italian, Luca Attanasio, și un polițist militar care călătoreau cu el au fost uciși, a declarat ministerul italian de externe într-un comunicat, potrivit The Guardian.
Convoiul a fost atacat în jurul orei 10.15 am (08.15 GMT) în timpul unei tentative de răpire de către atacatori în apropierea orașului Kanyamahoro, la câțiva kilometri nord de capitala regională Goma.
„Ambasadorul și soldatul călătoreau într-o mașină aflată într-un convoi al Organizației Națiunilor Unite pentru Stabilizarea Republicii Democrate Congo”, a mai spus ministrul de externe italian.
Attanasio era șeful misiunii Italiei la Kinshasa din 2017 și a fost numit ambasador în 2019.
Zeci de grupuri armate operează în jurul parcului natural Virunga, care se află de-a lungul granițelor Republicii Democrate Congu cu Rwanda și Uganda.
Rangerii parcului au fost atacați în mod repetat. Șase au fost uciși într-o ambuscadă luna trecută.